Von der Leyen, în discursul despre starea UE: Bulgaria şi România au dovedit că fac parte din Schengen. Haideţi să le primim!

Bulgaria şi România au dovedit că fac parte din Schengen, arătând „cele mai bune practici atât în ceea ce priveşte azilul, cât şi returnările” de migranţi, a declarat miercuri, în plenul Parlamentului European la Strasbourg, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Ea a pledat pentru primirea celor două ţări, „fără nicio întârziere”, în spaţiul european de liberă circulaţie.

„Am intensificat protecţia frontierei. Agenţiile europene şi-au aprofundat cooperarea cu statele membre. Permiteţi-mi să mulţumesc, în special, Bulgariei şi României pentru că au fost în frunte – au prezentat cele mai bune practici atât în ceea ce priveşte azilul, cât şi returnările”, a spus Von der Leyen în discursul anual privind starea Uniunii Europene, în care şi-a prezentat bilanţul mandatului în fruntea executivului comunitar.

„Bulgaria şi România au dovedit că fac parte din spaţiul nostru Schengen. Aşadar, haideţi să le primim în sfârşit, fără nicio întârziere”, a mai spus şefa Comisiei Europene.

În fiecare an, în luna septembrie, preşedintele Comisiei Europene prezintă în faţa Parlamentului European discursul privind Starea Uniunii, în care face bilanţul realizărilor din ultimul an, abordând totodată provocările comune şi prezentând priorităţile pentru anul următor, pentru Uniunea Europeană şi nu numai.

În discursul său din 2023 privind starea Uniunii, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, prezintă principalele priorităţi şi iniţiative emblematice pentru anul următor, pe baza succeselor şi realizărilor Uniunii Europene din ultimii ani.

Va fi ultimul discurs din acest mandat legislativ, înainte de alegerile europene din 2024.

Editor : M.B.

Source: digi24.ro

Home » Von der Leyen, în discursul despre starea UE: Bulgaria şi România au dovedit că fac parte din Schengen. Haideţi să le primim!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

© Copyright 2023 ioanaforjudge.com