Președintele lui Gaziantep, discurs sincer despre Marius Șumudică! Ce i-a promis antrenorul român

  • Rugby: Irlanda – România, sâmbătă, 16:30, DGS 1

  • Fotbal: Kosovo – Elveția, sâmbătă, 21:45, DGS 1

La evenimentul prin care a fost prezentat Marius Șumudică, președintele lui Gaziantep a lămurit situația antrenorului român, plecat cu scandal de la echipă în 2021. Memik Yılmaz a recunoscut că „Șumi” a avut anumite ieșiri nedorite, însă, chiar și așa, are încredere că tehnicianul poate salva echipa de la retrogradare.

„Pentru a aduce un nou șoc la echipă, am încheiat o înțelegere cu antrenorul de succes Marius Șumudică, pe care îl cunoaștem bine. A semnat până la sfârșitul sezonului. El a creat o echipă de mare succes în trecut și a reușit să ne ducă echipa pe primul loc.

Cu toate acestea, desigur, acțiunile sale, din când în când, ne-au supărat orașul. Totuși, am fost martor atunci când l-am văzut că a regretat ceea ce a făcut după ce am început negocierile cu el. Și, în acest sens, ne-a promis că va avea un principiu de lucru bazat doar pe succesul echipei, nu și pe altceva”, a spus președintele lui Gaziantep, la conferința de presă.

Reacția lui Marius Șumudică, după ce a fost prezentat de Gaziantep: ”Este un mare risc pentru mine să vin aici”

La scurt timp după ce revenirea sa la Gaziantep a fost oficializată, Marius Șumudică a oferit și prima sa declarație.

Tehnicianul este conștient de situația în care se află Gaziantep în acest moment, dar speră să aducă echipa pe linia de plutire în cel mai scurt timp.

Nu mi-a fost ușor, dar am venit cu inima deschisă. Simt că aceasta este propria mea casă. Acest loc mi-a dat totul înainte. Am încercat să dau totul acestui oraș. 

Am vrut să fac o glumă într-un interviu, desigur că nu credeam că va fi o asemenea problemă. Mai târziu, orașul a devenit sensibil la această glumă. Mi-am cerut scuze tuturor. Dar era prea târziu. De atunci, atât eu, cât și orașul am pierdut. 

Îmi cer scuze tuturor din nou. Este un mare risc pentru mine să vin aici chiar acum. Cu toate acestea, nu am fost niciodată un antrenor care a retrogradat în carieră.

Cred că voi avea succes și cu această echipă. Avem aici o poveste neterminată, sper să o umplem din nou de succes”, a spus Marius Șumudică, după ce a fost prezentat de Gaziantep, pentru site-ul oficial al clubului.

Etichete: turcia , sumudica , gaziantep , presedinte gaziantep

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Source: digisport.ro

Home » Președintele lui Gaziantep, discurs sincer despre Marius Șumudică! Ce i-a promis antrenorul român

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

© Copyright 2023 ioanaforjudge.com