Pornhub declară război unei shaormerii / Ce spune Stephen King despre cărțile scrise de A.I. / Atac bizar al hackerilor

Pornhub declară război unei șhaormerii ● Șeful „The Last of Us” își dă binecuvântarea pentru seriale spin-off ● „Rick și Morty” se întorc în luna octombrie ● Ce spune Stephen King despre cărțile scrise de A.I ● „Starfield” promite să se ridice la etalonul Bethesda ● „Echoes”, un update major pentru „No Man’s Sky” ● Atac bizar al hackerilor

Nerd AlertFoto: Hotnews

Pornhub declară război unei shaormerii

Săptămâna aceasta am dat peste o știre pe care nici nu știu la ce capitol să o încadrez: celui mai mare site pentru adulți din lume i s-a pus pata pe o mică șaormerie din Manhattan care vinde kebab cu „influență nemțească”, fiindcă în fond de ce nu, dacă Germania tot are cea mai mare diaspora turcă din lume. Motivul supărării? Pornhub spune că restaurantul de familie îi folosește ilegal brandul.

Acum, drept fie spus, cu greu ai putea argumenta că nu e cazul, dar răspunsul reprezentanților șaormeriei la somația oficială trimisă de avocații Pornhub e delicios: „Sincer nu înțelegem de ce ne atacă. Noi servim sandvișuri iar ei nu oferă nimic care să se apropie măcar de valoarea nutrițională sau gustul a ceea ce avem noi!”.

Ceva mai serios, șaormeria subliniază și că e vorba de afaceri în domenii complet diferite. De ce e important lucrul acesta? Fiindcă în Statele Unite legislația stufoasă privind mărcile înregistrate prevede în general că, pentru a exista o încălcare a drepturilor, trebuie să existe o plauzibilitate reală ca clienții să confunde proprietarul brandului original cu cel care îl imită. Iar aici nu e cazul, evident.

Acesta e de altfel și argumentul invocat de avocatul restaurantului în răspunsul trimis Pornhub. Cei de la futurism.com remarcă însă o notă de ironie în toată situația: șaormeria ar putea fi protejată și de legislația americană privind libertatea satirei (pe fațada are mesaje ca „Get Stuffed” și „Big Döner Energy”), ori Pornhub oferă numeroase „parodii” erotice după francize celebre din lumea divertismentului.

Șeful „The Last of Us” își dă binecuvântarea pentru seriale spin-off

Trecând la știri oarecum mai serioase, The Last of Us, serialul HBO bazat pe jocul video cu același nume, a fost fără îndoială unul dintre cele mai mari succese ale televiziunii americane în ultimii ani iar acum am mai avut parte de un anunț călduț de la Craig Mazin, showrunner-ul seriei, grație unui interviu acordat miercuri de acesta site-ului de specialitate The Wrap.

Întrebat despre posibilitatea unor seriale spin-off, el a răspuns că „nu am vorbit despre asta în mod specific fiindcă suntem atât de concentrați doar să povestim acest fir narativ principal”. În caz că ai ratat știrea, el se referă la faptul că HBO a anunțat de ceva timp că serialul va avea și un sezon doi, deși vom mai avea de așteptat după el și lucrurile s-au complicat și mai mult cu greva de la Hollywood.

Mazin a spus apoi în interviu că „în principiu, nu am niciun fel de problemă” cu ideea unor serii spin-off, adăugând că e sigur că și regizorul Neil Druckmann ar fi încântat, doar că nu au timp să se ocupe ei doi propriu-zis de astfel de proiecte: „Marea mea speranță este că dacă va fi ceva de genul, atunci să fie făcut cu tot atât de multă grijă și respect și dragoste pe cât acordăm noi seriei acum”.

„Dacă e ceva ce are sens, atunci nu văd de ce nu”, a subliniat el. Dacă stau să mă gândesc la câte seriale spin-off a avut The Walking Dead, nu văd nici eu de ce nu. Dar în același timp, dacă Hollywood ne-a învățat un lucru, inclusiv cei de la HBO (tot n-am trecut peste faptul că au anulat Raised by Wolves), atunci acela e că nu cele mai bune seriale sunt neapărat și cele mai longevive.

(FOTO: HBO MAX / Planet / Profimedia)

„Rick și Morty” se întorc în luna octombrie

Gata cu știrile „hai că poate” pentru săptămâna aceasta și să trecem la lucruri sigure: televiziunea americană Adult Swim a anunțat joi că sezonul 7 al Rick and Morty, chiar mai trebuie să menționez că unul dintre cele mai populare seriale ale sale (?), va avea premiera pe 15 octombrie. Cei de la Adult Swim au confirmat de asemenea că noul sezon va avea 10 episoade, la fel ca anterioarele.

Anunțul vine după ce săptămâna trecută am avut parte de un nou trailer teaser care s-a concentrat în jurul disputei dintre Rick C-137 și Rick Prime. Mă rog, îl poți putea vedea puțin mai jos, nu are rost să intru în detalii. Deși acum știm când o să apară sezonul 7, tot nu e clar cine le-a dat vocea lui Rick și Morty după ce Adult Swim l-a dat afară pe Justin Roiland, co-creatorul serialului animat.

Deși în martie anul acesta procurorii americani au anunțat că renunță la acuzațiile de violență domestică împotriva lui Roiland ca urmare a „ieșirii la lumină a unor noi informații în timpul investigației”, acesta a rămas aparent tot o persona non-grata la Hollywood. Collider, site-ul de specialitate unde am citit și eu despre lansarea noului sezon, n-ar menționa însă desigur acest lucru.

Ce spune Stephen King despre cărțile scrise de A.I.

King nu e doar maestrul de necontestat al genului horror, ci și unul dintre cei mai prolifici autori în viață și probabil din toate timpurile. Pe lângă asta, el e destul de activ pe rețelele de socializare și nu se ferește să critice vocal lucrurile care nu îi plac. Prin urmare, era doar o chestiune de timp până când avea să își dea și el cu părerea despre inteligența artificială și impactul ei asupra lumii creative.

El a făcut asta într-un eseu publicat de The Atlantic în care pornește de la ideea că scrierile sale au fost folosite pentru a antrena modele A.I., un lucru împotriva cărora s-au pronunțat recent tot mai mulți autori. Reacția lui King vizavi de acest subiect pare însă mai degrabă resemnată. „Creativitatea nu se poate întâmpla fără conștiință, iar acum există argumente potrivit cărora unele A.I. sunt într-adevăr conștiente”, scrie el.

„Dacă acest lucru este adevărat acum sau va fi în viitor, atunci creativitatea [A.I.] ar putea fi posibilă. Privesc această posibilitate cu o anumită fascinație îngrozită. Aș interzice învățarea (dacă acesta este cuvântul potrivit) poveștilor mele unor computere? [Nu], nici măcar dacă aș putea”, explică el. King trece apoi într-o notă poetică:

„Aș putea să fiu la fel de bine precum Regele Knut, interzicând mareei să vină la mal (n.r. o poveste faimoasă a domniei sale consemnată în „Historia Anglorum”). Sau ca un Luddit încercând să oprească progresul industrial prin sfărâmarea în bucăți a unui război de țesut cu aburi”.

Autorul american explică de asemenea că nu se simte „neliniștit” încă din cauza progresului A.I. deoarece nu crede că aceasta a ajuns la nivelul la care să concureze cu scriitorii umani. Evaluând scrierile generate de A.I., el le-a catalogat drept „bune la prima vedere, nu atât de bune la o examinare mai atentă”. Dar King admite totodată că ele ar putea ajunge suficient de avansate într-o bună zi.

Vorbe de înțelepciune de la un om înțelept (FOTO: Domine Jerome / Abaca Press / Profimedia Images)

„Starfield” promite să se ridice la etalonul Bethesda

Viitorul titlu RPG sci-fi al celor de la Bethesda e probabil cea mai așteptată lansare a anului la capitolul jocuri video iar acum Pete Hines, directorul pentru distribuție al Bethesda, afirmă că Starfield „nici măcar nu începe” până când jucătorii nu vor termina misiunea legată de povestea principală. „Nu vorbim intenționat despre quest-ul principal deoarece ar fi cu foarte multe spoilere”, a explicat el.

Hines a povestit în timpul unui interviu dat la Gamescom 2023 că a avut nevoie de 50 de ore să termine doar povestea principală și că a simțit că a intrat cu adevărat în Starfield abia după ce s-a jucat 130 de ore. Referindu-se la misiunea principală, el a mai spus că „acea poveste este povestea mea favorită [din istoria] Bethesda Studios”, precum și că are sfârșitul său favorit dintr-un joc Bethseda.

„Sper ca oamenii să se bucure de ea la fel de mult ca mine”, a mai spus acesta cu privire de poveste. Iar după o așteptare de 5 ani, gamerii vor putea vedea în curând dacă entuziasmul a fost justificat, Starfield urmând să fie lansat pe 6 septembrie și în variantă early acces în data de întâi a lunii viitoare, potrivit IGN. Până atunci avem un nou trailer cinematografic:

„Echoes”, un update major pentru „No Man’s Sky”

Tot la capitolul jocuri video cu acțiunea în spațiu, studioul britanic Hello Games a lansat joia aceasta un nou update pentru No Man’s Sky, jocul său de explorare spațială lansat cu mari probleme în 2016. Nu îmi vine să cred când mă gândesc că au trecut 7 ani de atunci dar, deși a avut parte de numeroase update-uri de atunci, Echoes va fi primul care introduce o nouă rasă (una de roboți) în joc.

Deși acesta ar fi marele „highlight”, noul update aduce și unele modificări aș zice destul de importante pe partea de lupte în spațiu, inclusiv o premieră: bătălii între navele cargo din spațiu. Tot legat de bătăliile spațiale jucătorii vor putea distruge acum toate navele capitale, inclusiv unele noi de pirați pe care le aduce Echoes, și să le prade rămășițele pentru resurse și alte „bunătăți”.

O chestie simpatică pe care o aduce update-ul e un „toiag” ceremonial care poate fi îmbunătățit cu noi tehnologii și folosit inclusiv în lupte, plus un muzeu cu holograme care le permite jucătorilor să se laude cu descoperirile făcute pentru a putea fi văzute și de alții. Mă rog, cei interesați pot consulta lista cu toate noutățile pe site-ul jocului, unele din ele fiind prezentate și în trailerul pentru update:

Atac bizar al hackerilor

Un „incident cibernetic” misterios ce a avut loc la Fundația Națională pentru Științe (NFS) din Statele Unite a scos din uz mai multe telescoape importante din Hawaii și Chile de la începutul lunii august, relatează revista Science, notând că „fără niciun deznodământ clar în vedere, echipele de cercetători încearcă să găsească alternative” pentru observațiile critice.

NOIRLab, centrul de coordonare al telescoapelor terestre din cadrul NFS, a anunțat pentru prima oară într-un comunicat de presă remis pe 1 august că telescopul Gemini North din Hilo, Hawaii, a fost ținta unui aparent atac cibernetic care ar fi putut pune în pericol unele dintre instrumentele sale. Drept urmare, echipa de la securitate a scos din funcțiune și telescopul geamăn Gemini South.

Acesta se află pe muntele Cerro Pachón din Chile, cele două fiind folosite pentru a observa zone extinse ale boltei cerești, dezvăluind de-a lungul timpului numeroase lucruri, de la nașterea supernovelor la cea mai apropiată gaură neagră de Pământ. În mod normal sistemele informatice ale NOIRLab îi lasă pe astronomi să folosească de la distanță. o serie de alte telescoape.

Însă pe 9 august centrul a anunțat că a deconectat rețeaua sa de calculatoare de la sistemul Mid-Scale Observatories din Chile, oprind practic de tot observațiile de la distanță pentru cel puțin alte 10 telescoape. Revista Science notează că NOIRLab nu a oferit de atunci aproape deloc detalii suplimentare cu privire la ceea ce s-a întâmplat, nici măcar propriilor angajați.

De asemenea, centrul nu a dat curs unei solicitări a celor de la Science de a clarifica dacă atacul cibernetic a fost unul de tip ransomware, în care hackerii cer bani pentru a înapoia controlul asupra sistemelor operatorilor săi. Experții în securitate cibernetică consultați de revista Science s-au declarat perplecși cu privire la motivele pentru care hackerii ar viza un telescop.

Este posibil ca atacatorul să nici nu fi știut măcar că atacă un observator”, a declarat pentru Science fostul director al Centrului pentru Excelență în Cibernetică din cadrul NSF (FOTO: International Gemini Observatory-NOIRLab-NSF-Aura-Petr Horalek / Sciencephoto / Profimedia)

Zic să încheiem săptămâna cu niște trailere noi, că am avut câteva interesante în ultimele zile după o perioadă mai degrabă de secetă în acest sens:

  • dacă tot eram în zona sci-fi, hai să începem cu cel pentru Rebel Moon, ultimul film al regizorului Zack Snyder, unul pentru care a pregătit o poveste atât de epică încât a decis în cele din urmă să o împartă în două părți. Part One – A Child of Fire, urmează să apară pe Netflix pe 22 decembrie, fiind prin urmare blockbuster-ul de Crăciun pregătit anul acesta de platforma de streaming;
  • tot de la Netflix avem un trailer pentru Reptile, viitorul său lungmetraj de tip thriller criminalist care îi are în distribuție, printre alții pe actorul mexican Benicio del Toro (nicio legătură de rudenie cu regizorul cu același nume), Justin Timberlake sau Alicia Silverstone. Filmul urmează să aibă premiera pe Netflix pe 6 octombrie;
  • cei de la Universal Studios au venit cu un trailer nou pentru The Lesson, un alt lungmetraj thriller, care îl va aduce pe actorul Richard E Grant în rolul unui scriitor sinistru cu un secret de ascuns. Noul trailer e cu ocazia lansării filmului în cinematografele britanice pe 22 septembrie, el având premiera internațională luna trecută. Deocamdată nicio veste privind apariția sa în cinematografele de la noi, însă îl vom putea vedea probabil la un moment dat pe SkyShowtime.
  • 20th Century Studios au lansat nu tocmai un trailer, ci ceva între trailer și interviu în care regizorul Gareth Edwards (Rogue One, Godzilla, Monsters) vorbește despre viziunea pe care a avut-o pentru The Creator, unul dintre cele mai așteptate filme sci-fi ale anului. În cazul acestuia avem și data de lansare în cinematografele din România: 29 septembrie

În caz că ești curios să citești și rubrica Nerd Alert de weekendul trecut, o poți găsi aici:

Source: hotnews.ro

Home » Pornhub declară război unei shaormerii / Ce spune Stephen King despre cărțile scrise de A.I. / Atac bizar al hackerilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

© Copyright 2023 ioanaforjudge.com