Lovitură de teatru: Marius Șumudică nu mai merge la U Craiova 1948!

  • Premier League: NewcastleLiverpool, duminică, 18:30, DGS 1

  • SuperLiga: Farul – Univ. Craiova, duminică, 21:30, DGS 1

Deși sâmbătă seară atingerea unui acord părea iminentă și inclusiv Marius Șumudică a anunțat că i-au fost respectate toate solicitările, duminică a apărut o răsturnare de situație!

  • E un club care mi-a oferit toate condițiile. Am vorbit cu Adiță, patronul. Mi-a oferit toate condițiile de care am avut nevoie. Mai mult, o să vorbesc pe teren” – Marius Șumudică, sâmbătă seara

Marius Șumudică nu mai merge la U Craiova 1948

Adrian Mititelu i-a trimis draftul de contract lui Marius Șumudică, antrenorul l-a analizat și a fost de acord cu aproape toate solicitările patronului clubului.

Au existat, însă, neînțelegeri în ceea ce privește clauza de reziliere a contractului și prima de instalare pe care urma să o primească Marius Șumudică. Antrenorul a solicitat modificări în acest sens, dar Adrian Mititelu nu a fost de acord.

În acest moment, după cea mai recentă rundă de negocieri, șansele ca Marius Șumudică să ajungă la U Craiova 1948 sunt minime.

Nici Florin Prunea nu mai semnează cu U Craiova 1948

Alături de Marius Șumudică, la U Craiova 1948 era așteptat, pentru funcția de președinte, Florin Prunea.

La fel ca în cazul antrenorului, totul părea rezolvat sâmbătă seara, însă un acord final nu a mai fost atins și Florin Prunea nu va semna cu U Craiova 1948.

Etichete: marius sumudica , adrian mititelu

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Source: digisport.ro

Home » Lovitură de teatru: Marius Șumudică nu mai merge la U Craiova 1948!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

© Copyright 2023 ioanaforjudge.com