Rusia anunţă că a lichidat peste 70 de terorişti ucraineni: Toţi sabotorii care au atacat Belgorod au fost eliminaţi

Ministerul rus al Apărării a transmis marţi că i-a lichidat pe toţi sabotorii care au atacat luni regiunea Belgorod, aflată la graniţa cu Ucraina. Kievul s-a disociat de acest atac. „Grupurile armate naţionaliste au fost încercuite şi eliminate. Peste 70 de terorişti ucraineni au fost lichidaţi”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, Igor Konaşenkov, în raportul său zilnic de război. „Regimul de la Kiev, după ce a suferit o înfrângere în orașul Bahmut a treut la acțiuni teroriste împotriva populației civile”, acuză Ministerul Apărării de la Moscova.

„Pe 22 mai, după bombardarea intensivă cu artilerie a punctului de control internațional Kozinka, precum și a altor unități civile din districtul Grayvoronsky din regiunea Belgorod, o unitate naționalistă ucraineană a invadat teritoriul Federației Ruse. În cursul operațiunii de combatere a terorismului… formațiunile naționaliste au fost încercuite și eliminate. Ce a mai rămas din ele au fost alungate înapoi pe teritoriul Ucrainei, unde a continuat focul asupra lor până când au fost complet eliminate.Peste 70 de terorişti ucraineni, patru vehicule blindate de luptă şi cinci camionete au fost distruse” a anunţat Ministerul Rus al Apărării.

Forțele armate ale Ucrainei au bombardat în ultima zi aproximativ 20 de așezări din regiunea Belgorod, 12 civili au fost răniți. 29 de case și trei mașini au fost avariate, este bilanţul declarat de guvernatorul Vyacheslav Gladkov pe canalul său Telegram. 

Ucraina nu a făcut niciun comentariu despre rezultatul operaţiunii, iar informaţiile furnizate de Moscova nu pot fi confirmate din surse independente. Kievul a susţinut luni, fără a oferi dovezi, că incursiunea pe teritoriul Rusiei a fost organizată de grupuri insurgente ruse.

Pe acelaşi subiect

Unii bloggeri militari ruşi cred că ar putea fi vorba de o diversiune în cadrul unei contraofensive ucrainene, alţii spun că e doar o tactică de a distrage atenţia de la eşecul ucrainean din Bahmut. Deşi militanţii ar fi folosit blindate americane şi tancuri, oficialii ucraineni au negat orice implicare directă a forțelor armate ucrainene, spunând ironic că tancuri se vând la orice magazin militar rusesc. Ministerul britanic al Apărării susţine că Rusia se va folosi de incidentele din Belgorod pentru a se victimiza.

Medvedev, despre raidul din Belgorod: Aceste gunoaie trebuie distruse ca șobolanii

„Aceste gunoaie trebuie distruse ca șobolanii, nu trebuie nici măcar luați prizonieri. Sponsorii regimului de la Kiev – Statele Unite, UE și Marea Britanie – sunt în ultimă instanță responsabile pentru sabotaj”, a declarat marţi fostul preşedinte rus, Dmitri Medvedev. „Cu cât sunt mai multe arme distructive furnizate Kievului, cu atât este mai probabil scenariul unei apocalipse nucleare” a ameninţat Medvedev.

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News!

Source: observatornews.ro

Home » Rusia anunţă că a lichidat peste 70 de terorişti ucraineni: Toţi sabotorii care au atacat Belgorod au fost eliminaţi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

© Copyright 2023 ioanaforjudge.com