Reacția de neînțeles a lui Ovidiu Burcă, după ce galeria lui Dinamo a dat foc peluzei din Ghencea – DigiSport

  1. Reacția de neînțeles a lui Ovidiu Burcă, după ce galeria lui Dinamo a dat foc peluzei din Ghencea  DigiSport
  2. Steaua- Dinamo. Umilință majoră pentru „câini”: steliștii le-au aflat scenografia!  Gazeta Sporturilor
  3. Câinii anunță invazie în Ghencea: Sute de jandarmi mobilizați la Steaua – Dinamo  Antena 3 CNN
  4. CSA Steaua – Dinamo 2-0. ”Militarii” se impun în Ghencea și redevin lideri în Liga 2  DigiSport
  5. Steaua – Dinamo 2-0. Ce s-a întâmplat în Ghencea, după victoria „militarilor” în fața rivalei de moarte  Gazeta Sporturilor
  6. Vedeți vizualizarea În detaliu în Știri Google
Home » Reacția de neînțeles a lui Ovidiu Burcă, după ce galeria lui Dinamo a dat foc peluzei din Ghencea – DigiSport

  • UCL: Bayern – Man. City, miercuri, 22:00, DGS 1

  • UCL: Inter – Benfica, miercuri, 22:00, DGS 1

Reacția lui Burcă după ce dinamoviștii au incendiat peluza stadionului din Ghencea: ”Se mai întâmplă”

Galerie Foto

La finalul meciului, suporterii dinamoviști au avut un comportament reprobabil, care nu ar trebui să se manifeste pe o arenă sportivă. Aceștia au dat foc unor scaune din peluza stadionului Steaua, dar pompierii au intervenit prompt și au lichidat incendiul cu ajutorul extinctoarelor.

Ovidiu Burcă, antrenorul lui Dinamo, a fost extrem de nervos după joc și a răbufnit atât la adresa adversarilor, dar și a arbitrilor.

În momentul în care a fost întrebat despre evenimentele care au avut loc în peluza ocupată de suporterii dinamoviști, Burcă a avut o reacție neașteptată: ”Se mai întâmplă și lucruri de genul ăsta la astfel de meciuri, sperăm să nu fie grav”.

Ovidiu Burcă: ”A fost un duș rece pentru noi, care ne face bine!”

Este o înfrângere care ne doare, ne pusesem mari speranțe, mai ales pentru suporteri. Nu știu dacă am făcut cea mai strălucită partidă, dar când faci asemenea greșeli, te pedepsesc adversarii. O primă repriză în care nu mi-a plăcut cum am controlat jocul. Prea puțină fluiditate în centrul terenului, a doua repriză mult mai bună, am avut și ocazii, dar rămânem cu această înfrângere care doare.

Nu știu care a fost organizarea acestui meci, dar nu mi se pare normal normal să venim cu 50 de minute înaintea partidei. Am vrut să prelungim începutul meciului, dar nu s-a putut. Ne-a scos din ritm, dar asta este. Se întâmplă astfel de lucruri la derby-uri, sper să nu fie ceva grav.

Nu o să arăt cu degetul spre arbitraj, încerc să stau departe de lucrurile astea, eu pot doar să mă duc la finalul meciului să le strâng mâna sau nu, astăzi nu am făcut-o.

A fost un duș rece pentru noi, care ne face bine. Nu am făcut un meci rău, dar uneori aceste înfrângeri vin bine, chiar dacă nu a venit în momentul potrivit. Echipa a crescut mult ca joc, ca omogenitate, dar sunt anumiți pași peste care nu poți să treci. E nevoie de răbdare. Am făcut progrese foarte mari. Trebuie să tragem anumite învățăminte și să luptăm până la final.

Steaua nu va avea drept de promovare în acest an, iar această inițiativă de lege e strigător la cer… nu cred că Steaua și suporterii lor au nevoie de un astfel de ajutor.

Nu poți să schimbi legi acum, ciudat, tocmai în săptămâna asta, mi se pare cel puțin straniu. Nu cred că legea va trece de Curtea Constituțională”, a mai spus Ovidiu Burcă, la finalul meciului.

VIDEO Rezumat CSA Steaua – Dinamo 2-0

Etichete: antrenor dinamo , ovidiu burca , csa steaua dinamo , foc ghencea


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Source: digisport.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

© Copyright 2023 ioanaforjudge.com