O nouă ofensivă rusă în Ucraina este „iminentă” (ISW). Care este poziția țărilor vestice față de livrarea… – Digi24

  1. O nouă ofensivă rusă în Ucraina este „iminentă” (ISW). Care este poziția țărilor vestice față de livrarea…  Digi24
  2. LIVE Război în Ucraina, ziua 342: Ucraina va primi de la occident între 120 și 140 de tancuri în „primul val” de livrări / Rușii, tot mai aproape de cucerirea Bahmutului / SUA nu vor furniza avioane de vânătoare F-16 Ucrainei  HotNews.ro
  3. LIVE Ziua 342 de război. Ofensiva Rusiei în Ucraina este „iminentă” / Franța și Australia anunță că vor produce muniție pentru Ucraina/ Un consilier al lui Zelenski sugerează că Polonia ar trimite avioane de luptă F-16 Kievului/ SUA nu vor furniza avioanel  G4Media.ro
  4. Avioane pentru Ucraina. Emmanuel Macron: „În principiu, nimic nu este interzis”  Digi24
  5. Biden spune „nu” acordării de avioane de luptă F-16 Ucrainei  HotNews.ro
  6. Vedeți vizualizarea În detaliu în Știri Google
Home » O nouă ofensivă rusă în Ucraina este „iminentă” (ISW). Care este poziția țărilor vestice față de livrarea… – Digi24

Preşedintele Joe Biden a refuzat luni categoric ideea de a trimite Ucrainei avioane de luptă americane F-16. Aceeași poziție a transmis-o și cancelarul german Olaf Scholz, în vreme ce Polonia s-a arătat dispusă să livreze astfel de aparate Ucrainei, cu acordul NATO, iar Franța are, de asemenea, o atitudine favorabilă față de abordarea acestei chestiuni. Situația de pe frontul din Ucraina este în continuare relativ statică, însă toate evaluările indică faptul că Rusia pregătește o ofensivă majoră în lunile care urmează.

LiveText-ul Digi24.ro care a acoperit evenimentele din Ucraina poate fi urmărit AICI.

Ucraina va primi între 120 și 140 de tancuri într-un „primul val” de livrări de la 12 țări

ACTUALIZARE 15:48 Ucraina va primi între 120 și 140 de tancuri într-un „primul val” de livrări de la 12 țări, a declarat marți ministrul ucrainean de Externe Dmytro Kuleba, conform The Guardian.

Coaliţia pentru tancuri are acum 12 membri. Pot menţiona că, în primul val de contribuţii, forţele armate ucrainene vor primi între 120 şi 140 de tancuri occidentale, a declarat Kuleba într-un briefing de presă online.

Potrivit ministrului ucrainean, Kievul lucrează în spatele uşilor închise pentru a convinge şi alte state să îi furnizeze tancuri, în ceea ce oficiali spun că este un moment crucial al războiului.

Continuăm să lucrăm atât pentru extinderea coaliţiei pentru tancuri, cât şi pentru creşterea contribuţiilor statelor care s-au angajat deja, a spus el.

Kievul plănuieşte să lanseze o contraofensivă majoră pentru a recuceri părţi din teritoriul ocupat de Rusia în sudul şi estul ţării, notează Agerpres.

Statele Unite i-au cerut Kievului să amâne aceste planuri până când asistenţa militară occidentală va sosi în Ucraina. Kievul este îngrijorat de asemenea că Rusia ar putea lansa propria sa ofensivă majoră în săptămânile sau lunile următoare.

Polonia spune că un eventual transfer de avioane de luptă F-16 către Ucraina nu este discutat oficial

ACTUALIZARE 15:40 Eventualul transfer de avioane de luptă F-16 ale forţelor aeriene poloneze către Ucraina nu face obiectul niciunei „discuţii oficiale”, a declarat marţi un ministru adjunct al Apărării de la Varşovia, Wojciech Skurkiewicz, la o zi după refuzul SUA de a livra aceste aparate de zbor Kievului.

Pentru moment, nu există nicio discuţie oficială despre transferul (avioanelor) F-16 (poloneze către Ucraina). Subiectul nu există, a declarat oficialul polonez pentru AFP.

Polonia dispune de 48 de avioane de luptă F-16 de producţie americană. 

Declaraţiile ministrului adjunct survin după cele făcute de premierul Mateusz Morawiecki, care a subliniat luni că „ne coordonăm cu partenerii din NATO toate demersurile ce urmăresc întărirea forţelor de apărare ale Ucrainei”.

La fel ca acum câteva luni, în cazul MiG (avioane de vânătoare de concepţie sovietică – n.r.), orice nouă forţă aeriană va fi creată şi eventual transferată în acord cu ţările din NATO. Acţionăm în deplină coordonare, a spus el.

Luni, preşedintele american Joe Biden şi-a exprimat refuzul categoric faţă de ideea de a trimite Ucrainei aceste avioane de luptă americane de tip F-16.

Nu, a spus liderul SUA când un jurnalist l-a întrebat la Casa Albă despre posibilitatea de a furniza aceste aparate de zbor cerute de Ucraina.

De partea blocului european, Berlinul a respins categoric ideea de a trimite avioane de luptă, în timp ce preşedintele francez Emmanuel Macron a afirmat, prudent că, de principiu, nimic nu este exclus, dând asigurări în acelaşi timp că ucrainenii nu i-au transmis nicio solicitare în acest sens până acum.

Preşedintele francez a discutat de asemenea cu premierul olandez Mark Rutte, care a emis deja ideea de trimite Ucrainei avioane F-16, subliniind că nu există niciun tabu pe acest subiect, dar că o astfel de decizie ar fi un pas important.

Lavrov spune că a primit în Egipt un mesaj de la Blinken. „Aici nu vorbim deloc despre Ucraina”

ACTUALIZARE 15:20 Ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, a declarat că primit un mesaj din partea Statelor Unite, pe tema Ucrainei, prin intermediul omologului său egiptean, Sameh Shukri. Secretarul de stat american Antony Blinken a fost în vizită la Cairo înaintea lui Serghei Lavrov.

„Domnul ministru (Sameh Shukri – n.r.), răspunzând mai devreme unei întrebări, a spus că a transmis un anumit mesaj de la secretarul de stat Blinken, care a fost recent în vizită la Cairo. Confirm acest lucru”, a declarat Serghei Lavrov luni, la conferința de presă după întâlnirea cu omologul său egiptean, potrivit TASS.

„Rusia este pregătită să asculte orice propunere serioasă care are scopul de a rezolva situația actuală într-un context larg”, a mai afirmat Lavrov.

Potrivit acestuia, mesajul lui Antony Blinken conține doar apeluri către Rusia „de a se opri și părăsi” Ucraina. 

„Am auzit încă un mesaj din că Rusia trebuie să se oprească, Rusia trebuie să plece și apoi totul va fi în regulă”, a mai adăugat șeful diplomației ruse. În același timp, Lavrov a mai spus că există ceva ce „Blinken nu a transmis”.

Citește continuarea AICI

Austria și Ungaria au decis să nu ajute militar Ucraina pentru a nu „escalada” războiul

ACTUALIZARE 15:05 Austria și Ungaria au căzut de acord să nu ajute militar Ucraina, au anunțat miniștrii apărării ai celor două țări, după o întâlnire pe care au avut-o la Budapesta, informează Kyiv Independent.

Conform miniștrilor apărării ai Austriei și Ungariei, pozițiile celor două țări referitoare la războiul declanșat de Rusia în Ucraina sunt „clare”, în sensul de a nu oferi asistență militară Ucrainei „pentru a preveni escaladarea conflictului”

Oficialul maghiar a spus că Ungaria va oferi doar ajutor umanitar refugiaților ucraineni de război.

Rusia acuză Lituania de ”poziție extrem de agresivă” după ce președintele a îndemnat NATO să livreze avioane pentru Ucraina

ACTUALIZARE 14:45 Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a reacționat marţi la declarația președintelui Lituaniei prin care îndemna NATO să livreze Ucrainei toate armele de care este nevoie și spune că aceasta atestă „poziţia extrem de agresivă”. Mai mult, el spune că este o provocare de ”escaladare a confruntării”, informează Reuters, citată de Agerpres.

Întrebat despre aceste afirmaţii, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat: „În general, noi vedem o poziţie extrem de agresivă din partea reprezentanţilor ţărilor baltice şi ai Poloniei. Se pare că ei sunt gata să facă orice pentru a provoca o escaladare a confruntării, fără să le pese de consecinţe”.

„Desigur, este foarte trist că în aceste condiţii liderii marilor ţări europene, care conduc întreg procesul european, nu joacă din păcate un rol de echilibru”, a adăugat Peskov.

„Acum mă pot simți bărbat adevărat”. După șase luni alături de Prigojin, un criminal rus e liber să se întoarcă acasă

ACTUALIZARE 14:00 Pavel Zaharov a ucis o femeie, pe mama iubitei lui, cu 50 de lovituri de cuțit. A fost condamnat la 11 ani de închisoare, dar a fost recrutat de gruparea Wagner a lui Evgheni Prigojin și, după șase luni petrecute pe front, a plecat liber spre casă. Contractul pentru război i-a expirat, așa că acum spune că „se simte bărbat adevărat”.

Cazul lui Pavel Zaharov, în vârstă de 39 de ani, a fost documentat de jurnaliştii de la organizația media independentă Holod și preluată de site-ul Meduza.

Citește continuarea AICI

Ucraina are nevoie de până la 200 de avioane de luptă multirol

ACTUALIZARE 12:38 Ucraina trebuie să înlocuiască avioanele sale de fabricație sovietică, depășite moral și fizic, de diferite tipuri, cu un singur tip de avion de luptă multirol, pentru a-și proteja cerul. F-16 poate deveni un astfel de avion de luptă iar necesarul țării se ridică la 200 de aeronave, a declarat Iurii Ihnat, purtător de cuvânt al Forțelor Aeriene ale Ucrainei, potrivit site-ului ucrainean Pravda.

Președintele american Joe Biden a precizat că SUA nu au intenția de a livra Ucrainei avioane de luptă F-16.

Ihnat a mai spus că Ucraina este una dintre cele mai mari țări din Europa și are nevoie de protecție aeriană atât pe timp de război, cât și pe timp de pace. Acesta a argumentat că forța de avioane a Moscovei, amplasată pe 40 de aerodromuri din Rusia, Belarus și teritoriile ocupate, este de cinci sau șase ori mai mare decât cea ucraineană din punct de vedere al cantității.

Purtătorul de cuvânt a estimat și că F-16 este „candidatul cel mai probabil pentru a înlocui avioanele învechite de fabricație sovietică”. 

Ihnat a mai spus că Forțele Aeriene ale Ucrainei au în prezent 11 brigăzi de avioane: o brigadă de antrenament, trei brigăzi de transport, o brigadă de asalt, o brigadă de bombardament și cinci brigăzi de luptă. Forțele aeriene au primit cel mai nou avion, Su-25, în 1991.

Lugansk: Maternități transformate în spitale pentru soldații ruși

ACTUALIZARE 12:33 Soldaţii ruşi au transformat două maternităţi din regiunea ucraineană Lugansk în spitale de campanie din cauza creşterii numărului de soldaţi răniţi pe front, potrivit Statului Major al Forţelor Armate ale Ucrainei.

Regiunile Lugansk şi Doneţk au devenit în ultimele săptămâni linia de front pentru ucraineni şi ruşi care încearcă să controleze aceste teritorii strategice pe care Rusia le-a anexat unilateral fără să fi reuşit să le cucerească pe deplin militar.

„Duşmanul (rus) continuă să sufere mari pierderi şi a început să folosească instalaţii medicale civile suplimentare pentru a-i caza pe invadatorii ruşi răniţi”, a dat asigurări statul major ucrainean într-un comunicat preluat de agenţiile de presă locale.

El a precizat că „ocupanţii au înfiinţat spitale de campanie care îi tratează pe militarii ruşi în spaţiul” a două maternităţi din Lugansk.

Acest lucru a făcut ca femeile „să poată naşte doar în Centrul Perinatal din Regiunea Lugansk, deoarece inamicul foloseşte două maternităţi pentru a trata ruşii răniţi din oraş”.

În plus, aceştia denunţă că „Centrul perinatal amintit duce lipsă acută de paturi, pe lângă faptul că prezintă riscuri şi condiţii nefavorabile pentru naştere”.

Cum răspunde Kievul după ce preşedintele Croaţiei a spus că „Peninsula Crimeea nu va mai face niciodată parte din Ucraina”

ACTUALIZARE 11:49 Ministerul ucrainean de Externe l-a criticat marți pe președintele croat Zoran Milanovic pentru că acesta a afirmat cu o zi înainte că Crimeea nu va reveni niciodată sub controlul Ucrainei, calificând comentariul său drept unul „inacceptabil”.

„Mă întreb dacă Zoran Milanovic ar fi putut deveni președinte al țării sale cu asemenea retorică în anii ‘90, în timp ce Croația se chinuia să-și păstreze statalitatea? Votanții săi ar fi de acord să închidă ochii la ocupația unei părți a țării lor? Mă îndoiesc. Vă reamintesc că, din cauza agresiunii externe, Croația ar fi putut pierde o treime din teritoriile sale. Cu toate acestea, datorită luptei eroice, croaţii au putut proteja independenţa ţării lor”, a scris pe Facebook purtătorul de cuvânt al Ministerului ucrainean de Externe, Oleg Nikolenko.  

Citește continuarea AICI

Mărturia soldatului care a dezertat din grupul Wagner: „Au adus doi deţinuţi care au refuzat să lupte şi i-au împuşcat în faţa tuturor”

ACTUALIZARE 11:40 Comandanţii grupului Wagner îşi tratează oamenii ca şi cum ar fi „carne de tun”, a declarat pentru postul CNN un fost comandant al acestui grup, Andrei Medvedev. El a povestit că liderii grupării de mercenari „îi încolţesc pe cei care nu vor să lupte şi îi împuşcă în faţa camarazilor lor abia sosiţi”.

Andrei Medvedev se află la Oslo, unde încearcă să obţină azil după ce a dezertat din grupul condus de Evgheni Prigojin, oligarh rus şi omul de încredere al preşedintelui Vladimir Putin.

„Îi încolţeau pe cei care nu voiau să lupte şi îi împuşcau în faţa celor abia sosiţi”, susţine acest fost militar în vârstă de 26 de ani.

„Au adus doi deţinuţi care au refuzat să meargă să lupte şi i-au împuşcat în faţa tuturor şi i-au îngropat chiar în tranşeele pe care le săpaseră recruţii”, a mai precizat el în interviul pentru CNN, potrivit Agerpres.

Citește continuarea AICI

Macron se întâlnește marți, la Paris, cu ministrul ucrainean al Apărării

ACTUALIZARE 11:20 Emmanuel Macron, care nu a exclus din principiu livrarea de avioane de lupt Ucrainei, îl va primi marţi la Palatul Elysée pe ministrul apărării ucrainean Oleksii Reznikov, a anunţat preşedinţia franceză într-un comunicat, relatează AFP. 

El se va întâlni de asemenea cu preşedintele Radei, parlamentul Ucrainei, Ruslan Stefanciuk, care urmează să susţină un discurs în Adunarea Naţională la ora locală 15:00, apoi miercuri în faţa senatorilor.

Emmanuel Macron îl va primi pe Oleksii Reznikov la sfârşitul după-amiezii”, în jurul orei 18:30, a precizat anturajul şefului statului. Scopul acestei întâlniri este de a reitera întreaga sa susţinere faţă de Ucraina în lupta sa împotriva invaziei ruse şi a reaminti disponibilitatea Franţei de a răspunde nevoilor forţelor armate ucrainene”, a precizat comunicatul citat de Agerpres.

Ministrul francez al apărării, Sébastien Lecornu, urmează de asemenea să se întâlnească în cursul zilei cu omologul său ucrainean. Întrebat luni, la Haga, privind o eventuală livrare de avioane de luptă Kievului, Emmanuel Macron a spus că există criterii” înainte de orice decizie: o cerere formulată” de Ucraina, ca aceasta „să nu ducă la escaladare” şi ca să nu slăbească capacitatea armatei franceze de a-şi proteja propriul teritoriu”. 

Parisul a pus aceleaşi condiţii pentru o eventuală trimitere de tancuri Leclerc, notează AFP.

Comitetul internațional Olimpic respinge criticile  „defăimătoare” ale Ucrainei

ACTUALIZARE 11:05 Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) a respins criticile dure venite din partea unor oficiali ucraineni, care au acuzat forul de la Lausanne că promovează războiul, după ce a anunţat că sportivilor ruşi li s-ar putea oferi oportunitatea de a se califica la Jocurile Olimpice de la Paris, de anul viitor, scrie Reuters.

La sfârşitul săptămânii trecute, consilierul prezidenţial ucrainean Mihailo Podoliak a descris CIO ca fiind promotor al violenţei, crimelor în masă, distrugerii”, iar luni a afirmat că prezenţa Rusiei la Jocuri ar constitui oferirea unei platforme de promovare a genocidului” pentru această ţară.

Comitetul Internaţional Olimpic respinge în cei mai fermi termeni posibili aceasta şi alte declaraţii defăimătoare”, a precizat CIO într-un comunicat, adăugând că ele nu pot servi drept bază pentru nicio discuţie constructivă”.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care săptămâna trecută a cerut o campanie pentru a împiedica sportivii ruşi să concureze la Paris în 2024, i-a cerut luni sprijinul premierului Danemarcei, aflat într-o vizită în Ucraina, notează Agerpres.

Într-o înregistrare video difuzată în cursul nopţii de luni, Zelenski s-a angajat să protejeze structurile sportive şi mişcarea olimpică internaţională să fie discreditate prin eforturile unor reprezentanţi ai birocraţiei sportive de a le permite sportivii ruşi la competiţii internaţionale”.

Ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, a atras anterior atenţia asupra faptului că mulţi olimpici ruşi au legături cu armata, inclusiv prin faptul că ei concurează pentru cluburi sportive afiliate Ministerului rus al Apărării

Armata care comite atrocităţi, ucideri, violuri şi jafuri. Aceasta este cea pe care ignorantul CIO vrea să o pună sub steag alb permiţându-i să concureze”, a scris Kuleba pe Twitter.

CIO a anunţat săptămâna trecută că salută propunerea venită din partea Consiliului Olimpic al Asiei (OCA) de a le oferi şansa sportivilor din Rusia şi Belarus de a concura în Asia. Asta ar putea include şi calificările pentru evenimentele olimpice, având în vedere că sportivii ruşi şi belaruşi nu pot concura în Europa din cauza diverselor restricţii şi interdicţii impuse după invazia armatei ruse în Ucraina. 

Forul olimpic a adăugat, însă că fiecare federaţia sportivă internaţională este autoritatea unică pentru competiţiile sale internaţionale”. Ministerul rus de Externe a precizat că orice încercare de a exclude Rusia din sportul internaţional din cauza operaţiunii militare speciale din Ucraina, aşa cum o denumeşte Moscova, este sortită eşecului”.

ISW: O nouă ofensivă rusească în Ucraina este iminentă

Institutul pentru Studiul Războiului arată că toate sursele – occidentale, ucrainene și chiar și rusești – indică faptul că o ofensivă rusească în Ucraina este iminentă.

Aceeași evaluare o făcuse și think tank-ul american, care anticipează că ofensiva va avea loc în regiunea Lugansk.

Potrivit secretarului general NATO, Jens Stoltenberg, Rusia ar putea mobiliza încă 200.000 de oameni și se dotează cu arme și muniții, prin mărirea producției interne, dar și prin achiziții din alte țări cu regimuri autoritare, cum ar fi Iran sau Coreea de Nord.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Biden, despre avioane F-16 pentru Ucraina: „Nu”

„Nu”, a spus preşedintele SUA, întrebat de un reporter de la Casa Albă despre posibilitatea de a furniza aeronavele pe care le cer liderii ucraineni.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Pe măsură ce se apropie ziua de 24 februarie, care va marca un an de la invadarea Ucrainei de către forţele ruse, preşedintele Joe Biden nu a vrut să spună dacă va vizita Europa cu această ocazie. A asigurat însă că va merge, fără a preciza o dată, în Polonia, ţară care joacă un rol cheie în răspunsul la invadarea Ucrainei de către Rusia.

„Mă duc în Polonia, dar nu ştiu când”, a spus liderul de la Casa Albă reporterilor, întorcându-se la Washington după o scurtă călătorie în oraşul Baltimore din statul Maryland.

Germania

După ce Germania şi SUA au anunţat trimiterea de tancuri Kievului, preşedintele Volodimir Zelenski a continuat să ceară asistenţă militară, inclusiv livrarea de rachete cu rază lungă de acţiune şi avioane de luptă.

Cancelarul german a respins deja această idee. Olaf Scholz a reiterat respingerea cererilor Kievului de a furniza Ucrainei avioane de luptă, după ce Berlinul a acceptat să trimită tancuri de luptă.

„Problema avioanelor de luptă nu se pune deloc”, a declarat Scholz într-un interviu pentru Tagesspiegel, potrivit Defense Romania.

Întrebat despre solicitarea Kievului de a primi avioane de luptă, Olaf Scholz a răspuns: „Chestiunea avioanelor de luptă nici măcar nu se pune. Pot să sfătuiesc doar să nu intrăm într-un război constant al licitărilor când vine vorba de sistemele de arme”.

„Dacă, de îndată ce se ia o decizie (asupra tancurilor), începe o nouă dezbatere în Germania” cu privire la altceva, „acest lucru nu este serios şi subminează încrederea cetăţenilor în deciziile guvernului”, a adăugat el.

Franța

Pe de altă parte, preşedintele francez Emmanuel Macron a considerat cu prudenţă că „prin definiţie, nimic (nu este) exclus”, asigurând în acelaşi timp că ucrainenii nu i-au adresat, deocamdată, nicio solicitare.

El a menţionat „criterii”, înaintea adoptării oricărei decizii, precum faptul că o „cerere” trebuie să fie „formulată” de Ucraina, ca aceasta „să nu ducă la escaladare” şi „să nu fie de natură să atingă pământul rusesc, ci să ajute într-adevăr efortul de rezistenţă” şi ca ea „să nu diminueze capacitatea armatei franceze”.

„Prin definiţie, nimic nu este exclus”, a spus Macron, subliniind totodată că ucrainenii „nu fac astăzi această cerere”.

Or, „în baza acestor trei criterii noi vom continua să analizăm livrările de echipamente militare de la caz la caz”, a adăugat el, după ce indicase aceleaşi criterii pentru eventuala trimitere a tancurilor Leclerc.

„În funcţie de cererile care sunt formulate şi nu în funcţie de zvonuri care circulă” sunt luate deciziile, a mai subliniat şeful statului francez, precizând că ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov, este aşteptat marţi la Paris pentru întrevederi cu omologul Sebastien Lecornu.

Polonia

Polonia ar putea furniza Ucrainei avioane de luptă F-16, a sugerat luni Andriy Yermak, cel mai înalt consilier al lui Volodimir Zelenski, scrie The Guardian.

Yermak a spus că Ucraina a primit „semnale pozitive” de la Varșovia, într-o postare pe Telegram, deși premierul polonez a avut grijă să sublinieze că propria sa țară va acționa doar în consultare cu aliații NATO.

„Coordonăm toate acțiunile care vizează întărirea forțelor de apărare ale Ucrainei cu partenerii noștri NATO”, a declarat Mateusz Morawiecki la o conferință de presă în care a anunțat că intenționează să ridice cheltuielile de apărare ale țării sale la 4% din PIB, atunci când a fost întrebat despre avioane.

Orice posibil transfer de avioane de luptă va veni „în deplină coordonare”, a adăugat el.

Ucraina și-a început campania de lobby pentru avioanele fabricate din SUA aproape imediat după ce Germania și SUA au declarat că vor furniza tancuri Leopard 2 și Abrams, dar de data aceasta efortul său ar putea avea succes mai repede.

Editor : G.M. | M.D.B.

Source: news.google.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

© Copyright 2023 ioanaforjudge.com