Ciolacu: Nu e o problemă să scăpăm de ciuma pensiilor speciale, că s-a scăpat şi de ciuma de la PSD. Ne-am… – Digi24

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat, luni seară, că România trebuie să îndeplinească jalonul referitor la pensiile speciale din PNRR, pentru că nu este de acord să se piardă bani. „Avem o ciumă a pensiilor speciale care este o inechitate”, a afirmat liderul PSD, afirmând, însă, că „nu e o problemă să scăpăm de această ciumă, că s-a scăpat şi de la ciuma de la PSD”. 

„România trebuie să facă anumite reforme asumate în PNRR (…) Şi avem o mare problemă, avem o ciumă a pensiilor speciale care este o inechitate şi care încet-încet duce către o criză socială. Un lucru care trebuie să îl rezolvăm punctual. Eu nu o să accept ca România să piardă vreun euro din PNRR pentru că nu a făcut vreun jalon, mai ales jalonul în ceea ce priveşte pensiile speciale”, a afirmat, luni seară, Marcel Ciolacu, la Antena 3.

Acesta a precizat că, de-a lungul anilor, au existat „foarte multe legi care au fost întoarse de la Curtea Constituţională”. 

„Atunci am căutat mai multe variante, discutate în primul rând în cadrul Coaliţiei şi apoi în spaţiul public, pentru a nu se mai întâmpla acest lucru. Cel mai important e că trebuie rezolvat jalonul cu pensiile speciale”, a mai afirmat Marcel Ciolacu. 

Întrebat de ce s-a referit la pensiile speciale ca la „ciuma roşie”, Ciolacu a afirmat: „Pentru că, încet-încet, a devenit o presiune foarte mare, este o inechitate şi de aici se poate ajunge la o criză socială din cauza unor lucruri întâmplate acum 30 de ani”.

„Nu e o problemă să scăpăm de această ciumă, că s-a scăpat şi de la ciuma de la PSD. Şi eu şi colegii mei ne-am vindecat, nu avem nicio problemă”, a adăugat liderul social-democraţilor. 

Acesta a mai precizat că trebuie găsită o variantă a legii care să treacă de Curtea Constituţională. 

„Atunci înseamnă că trebuie să mergem pe mai multe variante. Mai mult, e total incorect să ieşi la pensie la 50 de ani, în plină maturitate profesională. Să ai o pensie care depăşeşte venitul preşedintelui României în activitate, mai mult, să ai şi pensia mai mare decât ai avut veniturile în activitate şi să te mai şi angajezi la statul român şi să nu plăteşti nimic”, a mai afirmat Marcel Ciolacu. 

Întrebat dacă vor fi afectate pensiile în plată, Ciolacu a declarat: „La cele în plată se poate recurge la impozitare, pe anumite praguri, dacă nu depăşeşti veniturile pe care le-ai avut în activitate, dacă ai avut venituri suplimentare, ai fost angajat la stat în această perioadă. Trebuie corectat acest lucru”.

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene a declarat, vineri, la Digi24, că a primit mandat din partea guvernului să trimită la Bruxelles documentul pentru renegocierea unor investiții și jaloane din Planul Național de Redresare și Reziliență. Printre măsurile pe care guvernul vrea să le renogocieze se numără și procentul de 9,4% din PIB pentru pensii, procent în care România trebuie să se încadreze până în 2070.

Marcel Boloș a mai declarat că în privința pensiilor speciale va exista o nouă discuție cu Comisia Europeană luna viitoare. „Legea pensiilor speciale este în momentul de față parte din cererea de plată numărul trei, termenul de plată este luna iunie și avem în perioada 15-19 mai delegație la Bruxelles pentru a relua discuțiile cu Comisia Europeană și a vedea care sunt cerințele pe care le are Comisia în privința legii pensiilor speciale”, a mai declarat acesta.

Editor : A.C.

Source: digi24.ro

Home » Ciolacu: Nu e o problemă să scăpăm de ciuma pensiilor speciale, că s-a scăpat şi de ciuma de la PSD. Ne-am… – Digi24

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

© Copyright 2023 ioanaforjudge.com