Cină cu șapte feluri pentru Xi Jinping și Vladimir Putin. În ce a constat meniul – Digi24

  1. Cină cu șapte feluri pentru Xi Jinping și Vladimir Putin. În ce a constat meniul  Digi24
  2. Președintele Xi Jinping i-a transmis lui Vladimir Putin: China și Rusia au obiective comune  Antena 3 CNN
  3. Discuții de peste patru ore între Vladimir Putin și Xi Jinping, primit la Moscova / Xi l-a numit pe Putin „prieten drag” / Declarațiile celor doi lideri  HotNews.ro
  4. Cină cu șapte feluri de mâncare pentru liderul Xi Jinping, la Moscova. De la supă de cegă, la…  Libertatea
  5. Vladimir Putin l-a primit pe Xi Jinping la Kremlin  Antena 3 CNN
  6. Vedeți vizualizarea În detaliu în Știri Google
Home » Cină cu șapte feluri pentru Xi Jinping și Vladimir Putin. În ce a constat meniul – Digi24

O cină cu șapte feluri de mâncare a fost pregătită pentru Xi Jinping şi Vladimir Putin în timpul discuțiilor informale de luni care s-au întins pe durata a aproape cinci ore. Meniul pregătit pentru cei doi şefi de stat a fost făcut public de presa rusă.

Cei doi au avut de ales, la aperitiv, între fructe de mare din Orientul Îndepărtat și clătite cu prepeliță și ciuperci.

Meniul a mai inclus supă de sturion cu plăcintă și șerbet de rodii.

Felul principal a constat în carne de căprioară cu sos de cireșe şi somon alb siberian, pescuit din fluviul Peciora, cu garnitură de legume.

La desert a fost servit un tort Pavlova.

Xi Jinping şi Vladimir Putin au avut două vinuri la masă, făcute în 2020 într-o podgorie de la malul Mării Negre.

Discuţia de luni dintre cei doi şefi de stat a fost una informală, întâlnirea oficială, care va fi urmată de o conferinţă de presă, urmând să aibă loc marţi.

„Astăzi am fost bucuros că aţi putut găsi timp pentru a veni seara să avem o discuţie calmă, despre toate problemele de interes, într-o atmosferă prietenească şi informală”, i-a spus Vladimir Putin omologului său, la plecare, potrivit agenţiei de presă de stat din Rusia.

Editor : D.R.

Source: digi24.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

© Copyright 2023 ioanaforjudge.com